Când nu mai insiști din ego, Dumnezeu îți dă în dar

De fiecare dată când nu mai insiști din ego, Dumnezeu îți dă în dar. Fiindcă Divinul este iubire infinită. Logica vine și spune: „A, păi înseamnă că Divinul se uită la ce fac eu, iar dacă nu mai opun rezistență din ego, primesc o recompensă, nu-i așa?”. Nu-i așa!

De fapt, iubirea Divinului curge în permanență înspre tot și toate. Nu este ca și cum atunci când opuneai rezistență din ego, Divinul nu îți dădea ca să te pedepsească, iar atunci când nu mai opui rezistență, îți dă ca recompensă. Iubirea nu este judecativă sau părtinitoare. 

O metafora care poate susține înțelegerea este aceea a unei uși închise și a vântului. Vântul bate oricum, chiar dacă ușa este închisă sau deschisă. Vântul pur și simplu suflă. Numai că dacă găsește o ușă deschisă, intră, iar dacă ușa este închisă nu intră. Faptul că ușa se închide, nu înseamnă că vântul se oprește. La fel cum faptul că ușa se deschide, nu face ca vântul să pornească din nou să bată. Ci vântul bate pur și simplu fiindcă asta este și asta face, dar ține de poziția ușii dacă i se permite vântului să intre sau nu. 

Exact așa e și cu iubirea și armonia primite în dar de la Divin. Ele sunt dăruite în permanență și direcționate în permanență înspre noi. Infinitul iubirii Divine nu se oprește niciodată din a curge. Numai noi, din iluzia ego-ului mai închidem ușa. Iar printr-o ușă închisă și etanșă, vântul nu mai trece. 

De asemenea, vântul nici nu se supără și nici nu îi pare bine dacă găsește ușa închisă sau deschisă. Dacă e deschisă intră, dacă e închisă se oprește acolo. La fel și Divinul, este non-emoțional. Divinul pur și simplu este Iubire și Adevăr. Dacă ego-ul trage oblonul, este experimentată suferința care derivă din îndepărtarea de Adevăr și Iubire. Dacă oblonul nu este tras de tot sau nu este tras deloc, Iubirea și Adevărul pot pătrunde și aduc cu ele armonie și pace. 

Este foarte simplu. Nimic complicat. 

Nu e vorba de nicio pedeapsă sau recompensă și nu e vorba de părtinire. Pedeapsa și recompensa sunt ancorate în dual și nu oferă decât perspective pentru o înțelegere limitată. Imediat ce non-liniaritatea nu mai este negată și intervine măcar acceptarea posibilității, se deblochează o sumedenie de posibilități de înțelegere și progres. 

Pentru experiența de viață, modalitatea cea mai frecventă de „tragere a oblonului” o reprezintă atașamentele mentale. Gândurile pur și simplu sunt, iar dacă sunt măcar recunoscute ca atare, fără a fi considerate „ale mele”, nu blochează foarte mult. 

Tot mintea ne învață însă că gândurile ar fi „ale noastre”. Suntem învățați să experimentăm realitatea în termeni de „gândul meu”, „mintea mea” și așa mai departe. Când de fapt gândurile sunt impersonale. Smerenia este de fiecare dată cea care în loc să tragă oblonul îl deschide. Iar a accepta că gândurile nu sunt ale noastre ci mai degrabă sunt, este un gest de smerenie care ne deschide înspre a accepta în dar Iubirea, Adevărul și Pacea pe care Divinul le radiază în permanență. 

Există o sumedenie de atașamente mentale posibile, iar dintre acestea, mai toate sunt experimentate de majoritatea oamenilor. 

Prezentul articol se va concentra însă pe un singur mecanism al atașamentului mental. Și este vorba de atașamentul de trecut sau viitor. Oricum, trecutul și viitorul sunt prin ele însele niște construcții mentale și nu au niciun fel de realitate. Însă aceasta este o obișnuință a minții. Mintea obișnuiește să construiască tot felul de fete morgana, iar mai apoi apare și atașamentul, tot din minte, față de acele construcții iluzorii. Exact aceasta este și situația cu trecutul și viitorul. Dacă se privește cu deschidere și sinceritate înspre esența a ceea ce suntem, și se intră în contact cu Adevărul subiectiv, se poate observa că nici ceea ce numim trecut și nici ceea ce numim viitor nu există cu adevărat. Tot ceea ce există este Existența însăși. Chiar și prezentul reprezintă tot o noțiune teoretică. Dar cum orice cuvânt sau propoziție reprezintă de fapt o limitare, totuși cuvântul „prezent” este cel care descrie cel mai armonios starea de fapt. 

Cititorului i se recomandă acordarea unui moment de introspecție. Inițial se recomandă adresarea întrebării: „Care sunt aspectele din trecut care mă fac să sufăr și astăzi?”. 

Primul lucru care vine în minte se cere notat și observat. Dacă se observă cu suficientă atenție va fi identificată o stare sau o emoție. Oricât de ciudat ar părea, chiar dacă starea sau emoția se prezintă ca inconfortabilă, de fapt atașamentul experimentat este în raport cu acea stare sau emoție. 

Dată fiind acceptarea tuturor celor descrise până aici în articol, prin trăit deplin, total și non-judecativ al stării respective, ea poate fi eliberată sau cedată Divinului. Atașamentul de acea starea poate fi eliberat pur și simplu ca rezultat al unei decizii. Familiarizarea cu ceea ce numim „tehnica Letting go” se poate dovedi de un real folos în acest proces. 

Mai apoi, procesul poate fi direcționat cu ajutorul unei întrebări și înspre acea construcție pe care o numim viitor. Iar întrebarea este: „Care sunt aspectele din viitor pe care mi le doresc atât de mult și sunt atât de atașat de ele, încât sufăr?”. 

Mai apoi, dacă există deschidere și sinceritate un răspuns va apărea. Se poate reține că primul răspuns care vine în minte, este de obicei și cel mai potrivit. 

Procesul este mai apoi același. Atașamentul și dorința obsesivă pot fi eliberate, iar odată cu asta, permitem darului să pătrundă liber și să intre în viața noastră din iubire și cu iubire. 

Pendularea între un trecut și viitor, ambele imaginate, este cea care „trage oblonul” și alungă iubirea. Oblonul poate fi deschis și iubirea acceptată prin fiecare pas mic făcut în eliberarea atașamentelor de trecut și viitor. 

Prezentul text nu are pretenția că aplicând recomandările, oblonul se va deschide dintr-o dat larg. Dar măcar un pic de deschidere dacă intervine și tot se va fi făcut un pas înspre armonia și iubirea care reprezintă stările noastre naturale. 

Tot ce îi mai rămâne cititorului de făcut este să experimenteze cu procesul. Fiecare atașament poate fi eliberat. Oricât de sever sau puternic ar fi, poate fi eliberat. Iar odată cu asta, se experimentează mai multă libertate și iubire. Libertate și iubire care sunt chiar aici și chiar acum și așteaptă să fie recunoscute. Recunoaște-te drept însăși Iubirea, fiindcă asta ești. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu