Cele 2 etape ale progresului
Apr 07, 2024Progresul spiritual are două etape.
În prima etapă se acumulează cunoaștere. Fiindcă începem să înțelegem și cunoaștem lucruri despre noi, asta ne crește gradul de conștiență. Prin cunoaștere aliniată Iubirii, Adevărului și Integrității, progresul chiar intervine.
În a doua etapă începe cedarea atașamentelor, punctelor false de identificare și inclusiv cedarea cunoașterii acumulate. Racheta are nevoie de anumite structuri pentru a părăsi gravitația pământului. Când structurile respective nu mai sunt necesare, ele se decuplează și cad. Fix la fel, discipolul spiritual ajunge în punctul în care conștientizează că tot ceea ce știe se cere cedat pentru că Adevărul se află dincolo de „eu știu” și dincolo de orice proces mental.
O etapă nu este mai bună decât alta. Una dintre etape nu este superioară sau inferioară celeilalte.
Intenția din spatele acestui text este aceea de a aduce claritate. Mulți oameni sunt blocați în apogeul primei etape și nu înțeleg de ce stagnează și lucrurile nu mai progresează. Motivul este acela că etapa a doua se cere inițializată.
Orice identificare, „eu știu”, atașament, se cer cedate pentru a face loc unei paradigme și mai expansive.
Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu
Dacă materialele postate și informațiile primite te ajută, susține-mă prin plata unui abonament lunar:
Abonează-te ca să păstrăm legătura și pe e-mail 📧
Datele tale sunt în siguranță. Nu îți voi trimite niciodată SPAM și te poți dezabona oricând.