Fii un vehicul al Iubirii Divine

„Cere să fii slujitorul Domnului, un vehicul al Iubirii Divine, un canal al Voinței lui Dumnezeu. Cere îndrumare și asistență divină și predă toată voința personală prin devotament. Dedică-ți viața slujirii lui Dumnezeu. Alege iubirea și pacea mai presus de toate celelalte opțiuni. Angajează-te în scopul iubirii necondiționate și al compasiunii pentru toată viața în toate expresiile ei și predă orice judecată lui Dumnezeu.” – David R. Hawkins

În viața de zi cu zi, uităm adesea de Dumnezeu. Experimentăm diverse situații despre care spunem că nu ne plac. Experimentăm și diverse situații despre care spunem că ne plac. Experimentăm și situații pe care le numim probleme. Dar foarte rar, noi oamenii, ne amintim că suntem alături de Dumnezeu și Dumnezeu este alături de noi. În același timp, dacă ne-am aminti mai des acest lucru simplu, totul ar curge mult mai natural, iar Iubirea care este dintotdeauna aici ar putea fi recunoscută. 

Iubirea Infinită radiază dinspre Dumnezeu non-manifestat înspre Dumnezeu manifestat drept Viață, adică înspre Conștiință. Și, mai apoi, tot din Iubire Infinită ne este dăruită viața într-un corp umanoid. 

În momentul în care găsim în noi puterea de a spune: „Doamne, mă pun în slujba ta”, experiența subiectivă ulterioară prezintă inclusiv o reconfigurare materială a tot ceea ce trăim și experimentăm. Dintr-o dată pare că totul „complotează” pentru ca armonia, sincronicitățile și perfecțiunea a tot și a toate să fie recunoscute. Asta neînsemnând că toate acestea nu erau prezente și până ca noi să alegem sincer: „Doamne, mă pun în slujba ta”. Ele erau prezente și sunt prezente chiar acum. Numai că, de cele mai multe ori nu pot fi și recunoscute ca atare. 

De asemenea, ce experimentează omul foarte des este un set de dorințe personale, derivate din ego și minte, set de dorințe de care este foarte atașat. Prin urmare, atunci când auzim invitația de a ne deschide înspre a fi un canal al Voinței lui Dumnezeu, mintea și ego-ul obiectează: „Este o alegere periculoasă! Dacă ceea ce vrea Dumnezeu pentru mine nu coincide deloc cu ceea ce vreau eu pentru mine?! Eu nu vreau să experimentez ceva ce nu îmi place sau nu îmi doresc acum, doar fiindcă vrea Dumnezeu asta”. Iar de aici se naște o luptă. 

Este o luptă prin care ego-ul se împotrivește lui Dumnezeu. De fapt, ce este necesar să căutăm în interiorul nostru e disponibilitatea de a accepta că nu există lucru mai bun care ni se poate întâmpla decât cel aliniat Voinței lui Dumnezeu. 

Prin urmare, recomandarea este ca, de fiecare dată când conștientizăm prezența unor dorințe personale care pleacă din ego și sunt legate de nevoile de bază de: control, separare, aprobare și siguranță, să le cedăm pur și simplu prin Letting go. 

Suntem invitați să alegem să îl slujim pur și simplu pe Dumnezeu prin tot ceea ce facem. 

În Academia Fericirii, există un curs inspirat de învățăturile lui Brother Lawrence. Iar esența acestor învățături este aceea de a transforma scopul tuturor acțiunilor și gesturilor pe care le facem în Iubirea față de Dumnezeu. Adică să facem ceea ce facem pur și simplu pentru Dumnezeu și nu pentru obținerea unor foloase temporare, lumești sau care satisfac ego-ul. În momentul în care ne deschidem înspre asta, viața noastră devine o curgere. Exact precum cea a unui râu. Numai că, în cazul vieții, aceasta se transformă într-o curgere a unui râu în numele împreunării cu Iubirea Infinită care curge dinspre Dumnezeu înspre întreaga umanitate. 

În fiecare instanță a lui ACUM, putem alege iubirea și pacea. Opțiuni există. Nenumărate. Soluția corectă este aceea de a alege de fiecare dată iubirea și pacea. Chiar dacă mintea o să argumenteze: „Păi da, dar eu trăiesc într-un plan material. Și aici în materie se aplică niște legi. Trebuie să lupți pentru a avea un loc la masă. Trebuie să lupți pentru a evolua profesional. Trebuie să lupți și să alegi ce e mai bine pentru tine. Dacă îți iubești colegul de muncă, el o să crească în companie și o să câștige mai mulți bani, iar tu o să rămâi cu buza umflată”, noi suntem invitați să alegem Iubirea și pacea. 

Orice astfel de argument pe care îl oferă mintea este fals. Nu am auzit pe nimeni niciodată spunând că a ales Iubirea și pacea, le-a trăit din toată inima, dar regretă asta. Nu am auzit pe nimeni spunând: „Trăiesc Iubirea autentică, dar mai bine alegeam altceva”. Numai ego-ul își poate imagina că a alege orice altceva decât Iubirea este o alegere înțeleaptă. 

Iar în cele din urmă, suntem invitați să ne deschidem înspre compasiune pentru toate ființele vii. Și putem începe în primul rând cu oamenii din jurul nostru. Așa cum spunea Maica Tereza cândva, dacă vrei să contribui la pacea mondială, du-te acasă și iubește-ți familia. Dacă în fiecare celulă a societății, numită familie, ar exista iubire necondiționată, asta ar contribui mai mult la pacea lumii, decât o sumedenie de alte gesturi făcute în materie, dar care nu au puterea de a schimba intenționalitatea esențială a umanității. Iubirea este cea care vindecă de fiecare dată. Și acesta este motivul pentru care suntem invitați să o alegem. 

Pentru a putea să trăim Iubirea și să o recunoaștem ca fiind dintotdeauna în interiorul nostru, suntem însă invitați să cedăm toate poziționalitățile și toate judecățile de valoare. Suntem invitați să ne deschidem înspre a experimenta lucrurile așa cum sunt, și nu așa cum par. Iar pentru asta, Letting go-ul se dovedește din nou o unealtă extrem de eficientă. 

Articolul de astăzi, nu este altceva decât o povestire pe larg a  citatului de la începutul textului. Iar pentru ca cercul să se închidă, drept încheiere, îți mai las o dată citatul mai jos: 

„Cere să fii slujitorul Domnului, un vehicul al Iubirii Divine, un canal al Voinței lui Dumnezeu. Cere îndrumare și asistență divină și predă toată voința personală prin devotament. Dedică-ți viața slujirii lui Dumnezeu. Alege iubirea și pacea mai presus de toate celelalte opțiuni. Angajează-te în scopul iubirii necondiționate și al compasiunii pentru toată viața în toate expresiile ei și predă orice judecată lui Dumnezeu.” – David R. Hawkins

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu