Integritatea nu e o limitare

Există un anumit mesaj care vine înspre mine în ultimele săptămâni într-un mod obsesiv deja. Sunt obișnuit din experiența ultimilor 10 ani în care creez și postez materiale on-line sub diverse forme că dacă un mesaj vine singur înspre mine iar și iar înseamnă că este necesar să vorbesc despre el. 

Ideea este că am vorbit în mediile private în care operez, dar se pare că nu este suficient. Așa că astăzi o fac și public. Nu am mai scris un articol public de foarte multă vreme. Motivul principal este lipsa timpului. Sunt foarte ocupat cu cursul Academia Fericirii, programul „Cum să îți dublezi venitul în 90 de zile”, ședințe 1 la 1 și alte activități. 

Când am spus mai sus „medii private” fix la aceste programe, cursuri și la ședințele 1 la 1 mă refer. Am observat așadar în ședințele 1 la 1 efectiv o explozie a nedumeririi pe care o discutăm astăzi. Iar în celelalte programe și cursuri doar am venit cu precizarea ca să știu că am spus-o. Intuiesc așadar că ar fi necesar să o fac și public „ca să fiu lăsat în pace”, ca să zic așa. 

După cum observi poate din atitudinea de până aici, eu scriu articolul acesta mai mult obligat :)) Obligat de către cine? De către Dumnezeu. Îți dai seama că exagerez puțin aici și o fac și în spirit de glumă, dar există și componenta aceasta. Fiindcă și acum când m-am pus la scris, aveam o sumedenie de alte lucruri de făcut, dar m-am oprit totuși să transmit această idee public. Sunt convins că este necesar să fie auzită, de asta și îndelungul șir de sincronicități pe subiect pe care le experimentez. 

Așadar, consider introducerea încheiată și haide să vedem despre ce este vorba. Dilema care ia o infinitate de forme și care li se prezintă foarte multor oameni în ultima vreme sună așa: „Integritatea este o limitare?”. 

Și vreau să o spun clar, tare și răspicat. Integritatea nu este o limitare oameni buni. Oricum ai da-o, oricum ai întoarce-o, integritatea nu este o limitare. Punct. 

Fiindcă tentația pe care o propune mintea sună cam așa: „Ce rost are să te limitezi?! Singurele limite sunt cele pe care ți le autoimpui sau în care crezi singur.(dacă ești cât de cât familiarizat cu zona de dezvoltare personală ai auzit de zeci de ori asta...cred) Uite ce potențial ai și ce ai putea realiza, dar pentru asta este necesar să îți dai voie să fii liber, iar libertatea vine numai când cedezi și limitările astea inutile legate de integritate. Doar nu dai în cap nimănui, nu furi, doar cedează limitările acestea ale integrității și fă-ți viața ușoară”. 

Cea din paragraful precedent este doar o formulare, dar cazurile specifice se prezintă în nuanțe dintre cele mai diverse. Unui angajat într-o firmă, tentația i se prezintă sub forma posibilității ascunderii unui detaliu relevant doar pentru a duce mai ușor sarcina la bun sfârșit. Unui om care lucrează în vânzări tentația i se prezintă sub forma posibilității de a omite un mic detaliu despre produs, detaliu care dacă este ascuns face tot procesul de vânzare mai ușor. Mie mi se prezintă sub forma folosirii a tot felul de unelte sau metode lipsite de integritate pentru popularitate. Și exemplele pot continua. Ideea este însă una și aceeași: „Cedează integritatea ca să îți faci viața mai ușoară”. 

Ei bine, acest material vine să afirme că a ceda integritatea pentru a-ți face viața mai ușoară este o eroare. 

Ideea este că Integritatea este fapt tot una cu, atât de vehiculatul în spiritualitate, „Sine”(cu „S” mare), iar acest Sine este tot una cu Conștiința, Conștiința fiind tot una cu Adevărul și Iubirea. Când cedezi Integritatea este ca și cum ai renunța de fapt la esența a ceea ce tu ești. Iar acesta este un târg pe care nu vrei să îl faci. 

Poate că prin paragraful de mai sus ne-am dus într-o zonă ușor mai abstractă, așa că în continuare vom dezabstractiza printr-o alegorie. 

Imaginează-ți că ai nevoie de niște cartofi. Găteai un anumit fel de mâncare și constați că nu mai ai cartofi în casă. Așa că te îmbraci. Iei bani la tine. Te urci în mașină. Te duci la piață. Parchezi. Intri în piață. Ajungi la o tarabă. Îi ceri vânzătorului 2 kg de cartofi. El îți cântărește, tu îi dai bani la schimb, te întorci la mașină. Conduci înapoi spre casă. Dai hainele cu care ai fost în oraș jos și pui pe tine alte haine. Te duci în bucătărie victorios cu cele 2 kg de cartofi și continui rețeta. 

Termini tu de făcut mâncarea, mănânci ca omul, iar după masă îți amintești că nu ai mai vorbit de mult timp cu prietenul tău Georgel. Și zici: „Ia să îl sun pe Georgel”. 

Pui mâna pe telefon și îl suni. Și printre altele, îi povestești și de pățania cu cartofii. Îi povestești cum găteai tu, ai rămas fără cartofi și câte a trebuit să faci ca să îți procuri cartofi. 

La care Georgel te ascultă așa, puțin tăcut, dar tu îi simți deja aerul puțin circumspect care se ascunde în spatele tăcerii lui. Și Georgel îți spune: „Măi omule, păi noi stăm în același cartier nu?”. La care tu fără să îți dai seama care e legătura cu subiectul zici: „Da măi Georgel, ce legătură are asta cu ce vorbeam noi? Sau nu mă asculți?”. 

Georgel zice: „Ba nu, ba nu, te ascult. Te ascultam. Doar că tu știi că în acest cartier în care noi stăm există o sumedenie de terenuri pe care sunt plantați cartofi, nu?”. 

Tu tot nepricepând foarte bine unde vrea Georgel să ajungă îi zici puțin iritat deja: „Da mă Georgel, noi stăm în același cartier că doar ne știm de atâta timp, și da, știm amândoi că în acest cartier sunt multe terenuri pline cu plantații de cartofi. Și ce-i cu asta?”. 

La care Georgel zice: „Păi și tu când îți trebuie 2kg de cartofi face toți pașii pe care mi i-ai povestit ca să îți iei cartofi?! Păi de ce nu ieși omule din casă cu hainele pe care le ai pe tine și o găleată și să smulgi 2kg de cartofi de pe terenul de lângă casa unde stai și cu asta ba asta. Sunt 2 amărâte kilograme de cartofi, iar noi suntem înconjurați de cartofi!”

La care tu îi spui: „Păi, știi, nu mi se prea pare corect să fac asta. Eu vreau să fiu cinstit și integru”. La care Georgel zice: „Haide mă, și eu sunt lipsit de integritate dacă iau 2kg de cartofi de lângă casă și mă scutesc de bătaia de cap de a merge până la piață? Serios? Cine simte că am luat eu 2kg de cartofi?”. 

Iar tu dacă insiști că ți se pare corect să cumperi cartofii de la piață, Georgel s-ar putea să dea într-un discurs motivațional despre depășirea limitelor. Și să îți descrie cât de alambicat insiști tu să fie procesul de obținere a cartofilor, doar fiindcă ai niște limitări, când ai putea să îți procuri cartofi simplu și fără limite în 5 minute și să economisești 2 ore de timp în care să te relaxezi și tu ca omul, în loc să umbli bezmetic prin piețe după cartofi. 

Bun. Acum că avem și alegoria aceasta speranța este că ideea pe care articolul se străduie să o transmită este una clară. Ce se întâmplă de aici încolo, nu mai este treaba autorului acestor rânduri. Autor care, apropo, cum era pomenit și la începutul textului, nici măcar nu a vrut să scrie articolul. 

Iar pe final, mai este făcută o ultimă precizare necesară în context și încheiem. 

Ideea este așa...

Una din capcanele posibile pe calea studentului spiritual este mândria spirituală. Iar una din fațetele mândriei spirituale este aceea de a afirma: „Ia uite ce integru și smecher și tare sunt eu și ce lipsiți de integritate sunteți voi”. Aceasta este o capacană. Iar văzut dintr-un anumit unghi, acest articol pare că asta face. Dar de fapt nu are nicio legătură. Am scris acest articol mai mult „obligat” de sincronicități decât fiindcă vreau să obțin ceva, orice, de pe urma lui. Poate cel mult mi-aș dori să dispară tentațiile de a renunța la integritate pe care le-am experimentat în realitatea subiectivă în ultima vreme. Dar nici măcar aceasta nu este treaba mea, și îi cedez total subiectul lui Dumnezeu. 

Dar precizarea despre mândria de a fi integru se cerea a fi făcută în contextul articolului pentru cei care vor simți că merită să se alinieze mesajului articolului. 

Prin urmare, facă-se Voia Ta Doamne! Iar ție celui care ai parcurs articolul până la final, îți doresc zile senine recunoscând Iubirea infinită a lui Dumnezeu, Iubire cu care ești învăluit chiar acum. 

Integritatea nu este o limitare, iar a te ține de Integritate nu este un atașament. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu