Judecata este o eroare

Judecata este o eroare. Eroarea constă în „presupusul” asociat judecății. Majoritatea presupunerilor pe care le face mintea sunt false. 

Este judecat gestul sau aparența, dar mintea este incapabilă să vadă esența. La suprafață lucrurile sunt cum sunt. Mintea presupune că intenția din spatele a ceea ce vede este X sau Y, dar de cele mai multe ori se înșală. 

Practic, plecând de la niște presupuneri false, mintea generează niște construcții la fel de false ca și presupunerile inițiale. 

De multe ori, omul conștientizează că a judeca nu îl ajută la nimic, așa că își propune să nu mai judece. Când vede că judecata continuă, spune: „Nu mă pot abține”. Nu este însă despre abținut, ci este despre deschiderea spre câteva chestiuni simple: 

1. Judecata este un mecanism automat antrenat în timp. Este firesc să nu dispară ca prin minune. Însă simpla conștientizare că mecanismul este automat și că „judecata se petrece” ajută. 
2. Judecata nu se cere ignorată atunci când apare, ci acceptată. Orice energie sau mecanism mental ignorat, tinde să devină mai puternic. Ce slăbește mecanismul automat al judecății este observarea lui conștientă din Intenția de a-l ceda. 
3. Judecata implică de fiecare dată iluzia lui „doi”, iar în sens profund spiritual noi suntem UNUL. 

Deschiderea spre cele 3 chestiuni punctate mai sus, din Intenția renunțării la dinamica judecății, face ca treptat toate mecanismele judecății să își piardă din forță. În cele din urmă, vom observa cum judecata intervine tot mai rar. Aceasta fiind deja o reușită. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu