Mintea

Mintea e cu atât mai agitată cu cât încerci să o faci să tacă. A considera despre minte că este „a ta” funcționează tot drept factor perturbator. Dacă ar fi „a ta” i-ai zice să tacă și ar tăcea.

Totuși ce agită mintea? Răspunsul generic este atașamentul. În particular, însăși eticheta de „a mea” asociată minții este o formă de atașament. Mergând însă mai departe, orice formă de atașament generează flux mental. Cu cât mai atașat este omul, cu atât mai mare este agitația din minte.

Imaginează-ți un lac cu apă liniștită fiindcă nu adie pic de vânt. Mai apoi imaginează-ți că se pornește o furtună. Și apa din lac o să devină învolburată și agitată.

Noțiuni elementare ne spun că vântul rezultă din diferența de presiune atmosferică între două regiuni. Ei bine, atunci când ești atașat, este ca și cum faci o mare separare între „A” și „B”, între „stânga” și „dreapta”, între „bun” și „rău”. Prin asta se generează un fel de „diferență de presiune”. Numai că nu mai este atmosferică, ci este la nivel mental. Iar acea diferență de presiune, apărută prin prisma atașamentului, conduce la flux mental înnebunitor.

Cedează atașamentul, și mintea se liniștește automat. Nu mai încerca să o liniștești cu forța, că mai mult o agiți.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu