Mintea are comportamentul apei

Apr 20, 2024

- Dacă iei un braț de lemne foarte ude și încerci să le dai foc, nu vor arde.

- Când lemnele sunt ude, dar nu foarte tare, s-ar putea să le poți aprinde, dar reușita o să vină cu efort.

- Când lemnele sunt perfect uscate, ele iau foc instantaneu.

Adevărul spiritual este asemeni focului. Prin contact cu Adevărul, omul interesat de spiritualitate se poate afla în una din cele 3 situații:

1. Lemne ude

2. Lemne puțin ude

3. Lemne uscate

Mintea poate fi imaginată drept apa care s-a îmbibat sau nu în lemne. La nivel mental pot fi stocate o sumedenie de traume, emoții blocate sau gânduri de care ești atașat. 

Pentru ca lemnele să se poată aprinde ușor, le punem la uscat, și îi permitem astfel apei să se evapore. Pentru ca „focul Adevărului” să se aprindă în interiorul tău, mintea se cere pusă „la uscat”. Adică traumele, emoțiile blocate și atașamentele se cer evaporate, iar mai apoi lucrurile sunt simple.

Înțelegând mecanismul nu mai rămâne decât să păstrăm expunerea la soare. Adică să păstrăm contactul cu Adevărul spiritual. Este necesar însă și să ne vindecăm traumele, eliberăm emoțiile și cedăm atașamentele, iar mai apoi „pac”, focul arde.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Dacă materialele postate și informațiile primite te ajută, susține-mă prin plata unui abonament lunar:

MĂ ÎNSCRIU!

Abonează-te ca să păstrăm legătura și pe e-mail 📧

Datele tale sunt în siguranță. Nu îți voi trimite niciodată SPAM și te poți dezabona oricând.