Nondualitate

Nondualitatea poate fi ceva trăit numai dacă îți este 100% clar cine ești. Întrebarea: „Cine sunt eu?” are un singur răspuns corect. Nu există însă niciun fel de farmec în a ști răspunsul corect prin învățare, logică sau „auzit despre”. Farmecul constă în a trăi răspunsul. Una din căile posibile spre trăirea răspunsului corect este să te abandonezi pe tine însuți total Lui Dumnezeu. 

Ca noțiuni teoretice, există două alegorii care mențin discipolul pe cale până când singurul răspuns corect la întrebarea: „Cine sunt eu?” este trăit. 

1. Alegoria apei. Apa se prezintă în formă lichidă, solidă sau gazoasă. Dacă te uiți și analizezi logic <<gheața>> și <<apa în formă lichidă>> poți găsi multiple argumente pentru care „cele două” nu au cum să fie UNA. Chiar dacă argumentele sunt valide logic, gheața este totuși în esență tot apă. Vorbim așadar de o singură substanță. 

2. Alegoria luminii. Ai învățat la școală ce se întâmplă cu lumina când este trecută printr-o prismă. Este generat spectrul ROGVAIV. Analizând logic acest spectru, există multiple argumente pentru care „roșul” nu e tot una cu „verdele” care nu e tot una cu „violetul”, și așa mai departe. În esență însă, cele care par mai multe, sunt tot UNA. Toate sunt lumină. 

Fix la fel, orice multiplicitate sau dualitate este o iluzie. Ținta nu este înțelesul acestui lucru, ci trăitul lui. Calea spre trăit o reprezintă introspecția și cedarea în fața Lui Dumnezeu.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu