Nu situația generează suferință, ci rezistența noastră

Există o perspectivă destul de populară care zice cam așa: „Experimentez situația X. Iar situația X, prin ea însăși, mă face să sufăr, să mă îngrijorez, să devin anxios și așa mai departe”. Această perspectivă a situațiilor care ne fac pe noi să suferim sau să simțim disconfort de orice fel, este una falsă. Niciodată o situație, prin ea însăși, nu te face să suferi. Fiindcă situațiile pur și simplu nu au această putere. Este de fiecare dată rezistența noastră, în fața situațiilor de orice fel, cea care conduce la experimentarea suferinței, anxietății, îngrijorării și a tuturor celorlalte.

Este de fiecare dată rezistența noastră ca ego. Fiindcă, de altfel, viața pur și simplu curge. Și curge dinspre acest moment perfect înspre următorul moment perfect. Încețoșați de opunerea de rezistență derivată din programele gunoi din minte, noi am ajuns să credem că situațiile ar avea putere prin ele însele să genereze suferință. 

Dacă acestui fapt i se mai adaugă și o declinare a responsabilității în care se simte: „Eu nu sunt responsabil pentru asta. Alții sunt”, deja blocajul devine unul care pare imposibil de depășit. Nimic nu este însă imposibil. Noi suntem o Ființă Infinită care nu este cu adevărat supusă limitărilor decât în măsura în care se acceptă ca reale diverse limite derivate și moștenite din minte. 

Iar în continuare, se va descrie treptat, punct cu punct, de ce de fapt situația nu generează niciodată nimic. Ci rezistența noastră este cea care îngreunează ceea ce ar putea fi o experiență liniștită și în pace în acest plan material în care ne aflăm. 

1. Inițial se va face apel strict la logică. Logica prezintă limitările sale în evoluție spirituală fiindcă este ancorată în liniar. Iar evoluția spirituală, de la un punct încolo trece pe tărânul non-liniarității. În sensul articolului de astăzi însă, strict logic se poate verifica faptul că nu situația, oricare ar fi ea, generează suferință, ci rezistența noastră care pleacă din minte. 

Să presupunem așadar că atât Georgel cât și Ionel erau angajați în firma X. Din diverse motive, firma X se închide, iar atât Georgel cât și Ionel își pierd locul de muncă. Numai că Georgel își căuta oricum alt loc de muncă, își ura șeful și își dorea în secret ca totul să se închidă cât mai curând. Pe când Ionel era un angajat model, făcea ore suplimentare, și spera să iasă la pensie de la firma X. 

Dacă situația, prin ea însăși, ar fi generatoare de suferință. Atunci, dată fiind exact aceeași situație atât pentru Georgel cât și pentru Ionel, înseamnă că amândoi trebuie să sufere. În fapt nu este așa. Georgel, care oricum își dorea în secret ca firma să se închidă și oricum își căuta alt loc de muncă, se va bucura sau va fi indiferent. Pe când Ionel care avea alte planuri legate de firma respectivă, va suferi. Fiindcă date fiind planurile sale, el opune rezistență situației actuale. Iar de fiecare dată, opunerea de rezistență este cea care conduce la experimentarea suferinței. 

Acesta a fost așadar argumentul strict logic. Dacă mergem însă puțin mai în profunzime, prin ceea ce vom face împreună în cadrul punctelor următoare, se va putea observa că mai există și alte adevăruri care susțin aceeași idee: „Nu situația generază suferință, ci rezistența noastră în fața situației.”

2. Situațiile în mod esențial sunt nicicum. Ele doar sunt. Nu există situație care să fie cumva prin ea însăși. Există însă o minte care iubește adjectivele și atributele. Iar în aceeași minte sunt deja stocate o sumedenie de limite, perspective, puncte de vedere, informații și multe, multe altele. 

Așa că, date fiind toate chestiunile acestea prezente deja în minte, când o situație apare, ea nu este trăită ca atare în momentul prezent. Ci este trăită prin prisma tuturor credințelor stocate din trecut și prin prisma tuturor proiecțiilor despre viitor care sunt înmagazinate în minte. Și astfel, în fața unei situații care este nicicum poate apărea acceptare sau respingere. Se poate spune despre situație că este bună sau rea, plăcută sau neplăcută. 

Toate acestea adjective și împărțire duală apare însă numai din cauza gunoaielor mentale și emoționale de care omul s-a atașat de-a lungul timpului. Astfel, pentru cazul în care anumite situații sunt clasificate ca „de nedorit”, apare imediat rezistența în fața lor. Și desigur, după rezistență apare și suferința. 

Așa cum frumos spune și Eckhart Tolle: „S-ar putea să pară că situația creează suferința, dar în cele din urmă nu este așa – rezistența ta o face.”

3. Toate situațiile sunt egale ca importanță. Ierarhia importanței este generată de către minte. A mai fost spus și cu alte ocazii pe blog-ul Fii Împlinit că a curăța niște cartofi este egal ca importanță cu a semna un contract de 1 milion de euro. 

Atât timp cât însă o ierarhie artificială este întreținută din minte și se spune despre a semna un contract de 1 milion de euro că este mult mai important decât a curăța cartofii pentru prânz, suferința ridică două degete și are și ea imediat ceva de spus. 

Și asta asta pentru că ierarhiile importanței din minte conduc natural la opunerea de rezistență în fața situațiilor „mai importante” și renunțarea la rezistență, sau opunerea unei rezistențe mai mici în fața situațiilor „mai puțin importante”. Odată cu opunerea de rezistență vine suferința. 

***

Intenția din spatele acestui articol este aceea de a susține chiar și o deschidere foarte mică înspre acceptarea faptului că nu situațiile generează suferință, și asta indiferent de natura lor. Ci suferința apare de fiecare dată când omul opune rezistență în fața a ceea ce este. 

Stă în natura ego-ului să se revolte în fața acestei invitații. Așa că dacă este simțită puțină sau mai multă revoltă acum, cititorul este invitat să știe și accepte că este natural. Ego-ul tinde să ducă bătălii intense pentru a-și perpetua existența iluzorie. 

Totuși, cititorul acestor rânduri, cititor care nu este ego-ul, ci este Conștiința însăși și iubirea însăși, poate alege intenția sinceră și curată de a-și reaminti cine este. O acceptare chiar și teoretică în primă fază, a celor expuse în articol, poate veni cu o armonizare a realității experimentate. 

E drept că nu se poate ca dintr-o dată să se renunțe la toate programele gunoi din minte și la toate emoțiile blocante și astfel să se experimenteze libertatea. E natural ca inițial să fie experimentată puțină rezistență. Dar după ce acelei rezistențe i se permite să fie, și se trece dincolo de ea, a înțelege că situațiile nu pot genera nimic și că dacă suferim este din cauza opoziției și luptei din minte, poate avea efecte semnificative în armonizarea experienței de viață. 

Intenția este esențială. Intenționează așadar ca adevărul, indiferent care ar fi el să ți se releve. Intenționează să îți amintești cine ești și să te conectezi la câmpul infinit de iubire. Iar toate celelalte se vor corecta de la sine. Vizibilul este o reflexie a invizibilului. Ține minte că orice formă de suferință poate fi eliberată foarte rapid, prin renunțarea la rezistență. Fiindcă nu situația generează suferința, ci rezistența noastră în fața situației. 

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu