Presupunerea

Presupui prea mult. Presupunerile te țin în suferință. Presupui că omul cu care porți un dialog îți spune ce îți spune din motivul „cutare”. Presupui că mâine o să fie o zi grea. Presupui că trebuie să fii într-o relație de cuplu. Presupui că trebuie să faci bani. Presupui că tu acționezi. Presupui că gândurile sunt „ale tale”.

S-ar putea chiar să presupui că ar trebui să nu mai presupui.

Când polaritatea se schimbă dinspre presupunere spre validare subiectivă, o sumedenie de lucruri pot deveni clare spontan. Fără să ți le explice nimeni și fără să le înveți de la cineva. Adevărul se află de multe ori dincolo de învățare sau explicație. Iar omul tinde să fie în căutarea Adevărului, chiar dacă nu afirmă conștient asta.

Căutarea Adevărului face parte din firesc fiindcă Adevărul este sinonim cu Viața însăși, iar contactul cu Adevărul este de fiecare dată un contact cu noi înșine.

Polaritatea se schimbă în primul rând prin Intenție. Când Intenția este clară, ulterior poți să îi spui omului cu care porți un dialog: „Eu din ce mi-ai spus, am înțeles asta. Chiar asta ai vrut să spui?(ca să nu fac presupuneri inutile)”.

Prin alegerea Intenției confirmării subiective poți să încetezi să mai presupui că mâine o să fie o zi grea. Și să te concentrezi pe a confirma subiectiv dacă în cadrul a ceea ce numești „mâine” chiar este trăită o experiență grea. Și așa mai departe.

Confirmarea subiectivă bate presupunerea. Iar polaritatea dată de Intenția de a confirma subiectiv în loc să mai presupui, tinde să ofere un „punct fix” pentru a ieși din suferință.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu