Relativizarea

Apr 02, 2024

Relativizarea este marea capcană în care e prinsă umanitatea. Preocuparea pentru Absolut este dusă în derizoriu și este considerată cumva irelevantă.

Se ajunge chiar până la extrema în care se afirmă despre Adevăr că ar fi numai relativ și că Adevăr Absolut nu există. Ceea ce este o mare eroare.

E drept că Adevărul Absolut nu poate fi deținut fiindcă nu este subiectul limitării. Experiența ne spune că statistic trăitul Adevărului Absolut este puțin probabil.

Aceste argumente nu fac însă ca Adevărul Absolut să nu existe. El există. Dificultatea de a-l realiza în timp ce este trăită o experiență umană nu ar trebui să ne facă să îi negăm existența.

Este ca și cum fiindcă numai 0.00008% din umanitate a urcat vreodată pe Everest, am declara imposibil urcatul pe Everest.

Este ego-ul cel care iubește relativismul. Și asta pentru că relativismul este numai despre ego. Momentul recunoașterii Absolutului drept posibilitate este de cele mai multe ori primul pas spre recunoașterea ego-ului drept iluzie.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

Dacă materialele postate și informațiile primite te ajută, susține-mă prin plata unui abonament lunar:

MĂ ÎNSCRIU!

Abonează-te ca să păstrăm legătura și pe e-mail 📧

Datele tale sunt în siguranță. Nu îți voi trimite niciodată SPAM și te poți dezabona oricând.