Smerenie

În absența smereniei, progresul spiritual nu intervine. Acumularea unei cantități mari de cunoaștere spirituală cizelează mintea, dar nu constituie progres în sine.

A considera că: „Eu sunt <<mai evoluat>> decât X sau Y.” este ego, nu apropiere de esența spiritualității.

A considera că: „Cunoașterea <<mea>> este <<mai avansată>> decât cunoașterea <<ta>>” este ego-ul la lucru.

A considera că: „Maestrul <<meu>> este <<mai tare>> decât maestrul <<tău>>” este din nou ego.

Capcana este aceea că, omul care merge pe o cale spirituală nu se mai compară cu ceilalți în bani, mașini sau case, ci se compară în „merit spiritual”, „cunoaștere” sau „progres”. Comparația este o capcană, indiferent de aria în care intervine.

Soluția este acceptarea faptului că, ceea ce numim „progres spiritual” este de fiecare dată un dar din partea lui Dumnezeu pentru care merită să fim recunoscători, nu mândri.

Discipolul spiritual este invitat să nu se compare cu „ceilalți” în merit, progres sau cunoaștere.

Cu smerenie, le putem da voie „lucrurilor” să fie ceea ce sunt și așa cum sunt, în timp ce dedicarea sinceră este față de Dumnezeu, Iubire și Adevăr. Cedând orice proces mental bazat pe comparație, ne deschidem spre Adevărul Unității.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu