Valoarea absolută

„Echilibru în toate”. Există o capcană asociată căutării echilibrului în toate. Oameni cu intenții oneste indică echilibrul ca fiind calea. În contextul moralității și integrității, echilibrul chiar este calea. 

Capcana observată apare pe filiera relativismului moral. Dacă „relativism moral” sună complicat sau abstract, o să simplific. Relativismul moral simplificat afirmă că ceea ce este moral pentru mine, s-ar putea să nu fie moral pentru tine. Drept urmare, ce este moral și ce este imoral ține de punctul de vedere. Relativismul moral face Dumnezeu din „punctul de vedere”, iar Dumnezeu însuși este văzut tot ca un fel de punct de vedere și scos afară din ecuația logică. 

Recomandarea echilibrului în toate chiar este un demers onest. Oameni onești și care discută în contextul moralității și integrității prin raportare la Absolutul însuși care este Dumnezeu spun, de multe ori din iubire: „Măi omule, alege să fii echilibrat în toate și o să fii bine cu tine”. Și repet: „Așa este!”

Ce au în minte cei care recomandă acest echilibru în toate ține de o conduită a acțiunilor. Adică postura care te apropie de a fi bine cu tine nu este nici în a munci până la epuizare, nici în a sta degeaba toată ziua. Nu este nici în a mânca tot ce ai în frigider, și nu este nici în a nu mânca nimic. Nu este nici în a fi complet sedentar, dar nici în a-ți pompa mușchii până când nu mai arăți a om. Nu este nici în a nu te spăla deloc pe față și în a nu-ți îngriji deloc tenul, dar nici în operații estetice. Și exemplele pot continua. 

Deci „echilibrul în toate” face referire în mod onest la un soi de conduită a acțiunilor. Și, repet, este un îndemn sănătos. Capcana se înfiripă prin faptul că îndemnul își păstrează validitatea numai în context integru și moral. 

Relativismul în general, dar relativismul moral în particular vine și se prinde ca o căpușă de frumosul îndemn „echilibru în toate”. 

Prezentul text invită spre recunoașterea căpușei drept căpușă și recomandarea de a purta la noi o soluție de îndepărtare a căpușelor. De asemenea, recomandarea este de a fi cu ochii în patru pentru a observa căpușele și a le recunoaște ca atare. Nu de alta, dar nici nu știi de unde sare o căpușă din aceasta, și fiind mică nici măcar nu o observi. 

În continuare „căpușa” va fi pusă la microscop prin folosirea unui exemplu extrem ales în scop didactic. 

Așadar, prin relativism moral și raportare la „punct de vedere” și nu la Dumnezeu, cineva poate afirma: „Băi oameni buni, pentru mine este moral și integru să ucid alți oameni. Nu știu dacă și pentru voi e moral și integru să ucideți, dar nu mă prea interesează. Ce e moral și integru pentru mine, s-ar putea să nu fie moral și integru pentru voi”. 

În contextul relativismului moral, recomandarea „echilibrului în toate” este căpușată. Iar odată cu căpușarea vine și pervertirea și distorsionarea. Fiindcă omul poate să spună strict logic: „O să merg pe calea de mijloc. O să fiu în echilibru. Nu ucid în fiecare zi. O zi ucid. O zi nu ucid. În felul acesta păstrez un echilibru”. 

Prin această „punere la microscop” cititorul poate observa absurdul situației. 

Ajunși aici poate să apară și întrebarea: „Care este totuși utilitatea practică a logicii textului?” Că doar atunci când auzim: „Echilibru în toate”, orice om sănătos la cap implică și bunul simț pe traseu, prin urmare nu vorbim de vreo capcană reală. 

Ei bine, prin alegerea exemplului extrem al relativismului moral când vine vorba de a ucide, pare într-adevăr că nu vorbim de o capcană reală. Există însă moduri mult mai subtile prin care relativismul moral căpușează recomandarea „echilibrului în toate”. Asta ca să nu mai spunem că relativismul cu totul este un mecanism mental care perpetuează iluzia și suferința. 

Un exemplu de modalitate mai subtilă de căpușare este consumul de droguri. Și ca să facem și mai blând exemplul, ignorăm drogurile considerate ca fiind cu grad mare de risc și alegem țigările drept exemplu de lucru în scop didactic. Să zicem că un adolescent este la o petrecere. Nu a pus niciodată o țigară în gură, dar cineva de la petrecere îi întinde o țigară și îi spune: „Ia trage mă și tu un fum!”.

În acel moment, în mai puțin de câteva secunde este experimentată o alegere. 

Este urmată o direcție a respectării unei autorități morale, în cazul acesta mama sau tata, care i-au spus să nu fumeze. Alegere care are și potențial mare de experimentare imediată a unor consecințe aparent negative derivate din respingere socială. 

Sau are loc o căpușare a relativismului moral asupra „echilibrului în toate” și adolescentul zice: „Eh, ce știe mama sau tata dacă e bine sau nu să fumezi. Că oricum multă lume fumează. Fumez și eu o țigară acum, și nu o să exagerez cu fumatul”. Iar mai apoi, dacă eventual adolescentul are un creier cablat genetic cu predispoziție spre adicții, echilibrul în fumat devine ceva greu spre imposibil. 

Societatea în care trăim se închină astăzi la „puncte de vedere” și „relativism moral”(în loc să se închine la Dumnezeu). 

Prezentul text afirmă că există o valoare absolută a lucrurilor. Într-o lume care implică foarte des că totul este relativ, faptul că orice are o valoare absolută poate părea o idee „contra curentului”, „stupidă” sau „inutilizabilă”. 

De fapt, despre orice are existență putem spune că în esență se poziționează într-un loc anume în raport absolut. Iar contextul Absolutului Ultim este Dumnezeu. Prin urmare, în Dumnezeu însuși atotcuprinzător, omniprezent, omniscient și omnipotent, fiecare „lucru” este poziționat într-un anume fel în raport cu Absolutul însuși care este Dumnezeu. Trăgând un pic de păr ideea, am putea spune că toate sunt în Dumnezeu, numai că unele sunt mai aproape de miezul dumnezeirii, iar altele sunt mai la periferie. Poziția cu caracter absolut a „lucrurilor” nu este bună sau rea. Ci este doar poziția cu caracter absolut în cadrul Absolutul însuși. 

Oricine are noțiuni elementare de matematică, știe că în matematică se operează cu un concept numit „valoare absolută”. 

Conform Wikipedia: „În matematică, modulul sau valoarea absolută a unui număr real x, notat |x|, este numărul real luat fără semn (astfel, de exemplu, 3 este valoarea absolută a numerelor 3 și −3). În mulțimea numerelor complexe, modulul unui număr este distanța dintre acesta și origine (numărul complex 0).”

Foarte frumos ne mai spune dicționarul că: „Valoarea absolută = valoarea unei expresii matematice când nu se ține seamă de semnul + sau - pe care îl are”

Ei bine, modulul(valoarea absolută) indică distanța dintre număr și origine(zero). 

Fix la fel, orice „lucru” prezintă o valoare absolută. Și asta dincolo de semnul „-” sau „+” pe care acel „lucru” îl poartă. În esență, acel ceva, dincolo de orice „punct de vedere” este în mod absolut într-un fel anume. Este mai aproape sau mai departe de origine(Dumnezeu). 

Faptul că orice prezintă o esență absolută este lucrul care îi scapă societății și umanității în acest moment. Trăim într-o absurdă relativizare. Relativismul este pus pe un piedestal, uitând că relativismul conține drept temelie ignorarea lui Dumnezeu. Dumnezeu fiind Absolutul însuși. Dumnezeu fiind cel în raport cu care orice are o valoare absolută. 

Era amintit mai sus și faptul că dicționarul ne spune: „Valoarea absolută = valoarea unei expresii matematice când nu se ține seamă de semnul + sau - pe care îl are”. 

Așadar, dincolo de iluzia dualității, dincolo de „+” și „-” orice „lucru” prezintă în esența lui o valoare absolută. 

Această valoare absolută a „lucrurilor” nu este într-adevăr ușor de văzut. Este mascată foarte bine de dinamicile mentale ale relativismului. Este mascată foarte bine și de semnele „+” sau „-” pe care le găsim înaintea a orice. 

Pendularea în iluzia dualității și relativismul moral și de orice alt fel, fac foarte dificil de văzut esența absolută a „lucrurilor”. 

Faptul că esența absolută a ceva este dificil de văzut, nu ar trebui să ne determine să încetăm a o mai căuta. 

A nega prezența esenței absolute a ceva este de fapt negarea lui Dumnezeu însuși. Progresul spiritual intervine prin acceptarea faptului că esența absolută este o realitate și intervine prin îndepărtarea tuturor iluziilor duale care stau în calea recunoașterii acestei esențe absolute.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu